A „curs” cu bani din investiții. Care este domeniul în care s-au cheltuit aproape 395 de milioane de euro în primele șase luni ale anului în curs

A „curs” cu bani din investiții. Care este domeniul în care s-au cheltuit aproape 395 de milioane de euro în primele șase luni ale anului în curs
Volumul investițiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 milioane euro, cu 17 puncte procentuale peste ceea ce se înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut / Sursă foto: Shutterstock / caracter ilustrativ
Publicat: 13/08/2020, 16:09
Actualizat: 13/08/2020, 16:41

În prima jumătate a anului 2020, volumul investițiilor imobiliare din România a totalizat aproximativ 395 milioane euro, cu 17 puncte procentuale peste ceea ce se înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Investitorii și-au orientat atenția în mare parte către clădirile de birouri, dar și către alte proiecte similare disponibile spre vânzare, cumulând o valoare de peste 350 milioane euro, potrivit companiei CBRE.

În primele șase luni ale anului, valoarea medie a unei tranzacții imobiliare a fost de 30 de milioane de euro, puțin peste media de 26 de milioane de euro, înregistrată în aceeași perioadă a lui 2019.

„Clădirile de birouri continuă să atragă atenția investitorilor, în special proiectele aflate în București. În prezent, sunt multiple oportunități aflate la vânzare pe piața de birouri, proiecte care totalizează o valoare cumulată de peste 350 milioane euro, de diferite dimensiuni și amplasate în multiple zone, de la centru-vest până la Piața Victoriei”, a precizat Gijs Klomp, Head of Investment Properties în cadrul companiei amintită mai sus.

Care este locația proiectelor imobiliare care au dominat activitatea de investiții

Față de tendința observată de experții în imobiliare la nivelul anului trecut, în primele șase luni ale lui 2020, proiectele specializate din Capitală au dominat activitatea de investiții, o singură tranzacție fiind încheiată în afara Bucureștiului (3% din volumul tranzacționat).

La nivelul lui 2019, sursa citată mai sus a asistat grupul de firme Hexagon în vânzarea unui portofoliu compus din trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca către compania românească Ideal Projects Services, într-o tranzacție de circa 30 milioane euro.

Statisticile spun că, în primele șase luni ale anului în curs, clădirile de birouri au fost cel mai tranzacționat produs (88%), în timp ce spațiile industriale au fost pe locul al doilea (8%) în preferințele investitorilor imobiliari, urmate de dezvoltările mixte (2%).

Cu privire la randamentele investiționale (yield-uri), acestea au rămas stabile în primul semestru, susțin experții, la 7% pentru spațiile de birouri, respectiv 7,75% pentru spațiile industriale.

Pe segmentul spațiilor de retail, unde apetitul investitorilor a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, yield-urile au continuat să crească ușor până la 7% la finalul primul semestru.

Cu șapte tranzacții în șase luni, investitorii români rămân activi în piața de profil

În condițiile în care investitorii români au încheiat șapte tranzacții în primele șase luni ale anului, aceștia pot fi considerați încă activi și se clasează astfel pe locul al doilea în ceea ce privește originea investitorilor, după cei din Ungaria, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de companii grecești și sud-africane.

Printre cumpărătorii români se numără: Dedeman (The Bridge 3), Ionuț Dumitrescu (parțial One Tower, parțial One North Gate) și One United (Office 1).

„Din anul 2014, randamentul prime spațiilor de birouri din România a rămas stabil, la fel și chiriile prime, ceea ce înseamnă că țara noastră are valori de capital mult mai scăzute comparativ cu piețele din Europa Centrală și de Est.

În continuare, România are nevoie de o promovare intensă pentru a putea atrage noi investitori, având în vedere că nume importante din Europa de Vest lipsesc de pe scena locală. Cu toate acestea, mai mulți jucători noi analizau intrarea în România înainte de perioada de izolare impusă de Covid-19 și continuă să o facă”, a completat Gijs Klomp.

La nivelul întregii piețe imobiliare din Europa, volumul investițiilor a totalizat 129 miliarde de euro în prima jumătate a anului, în creștere cu 2% față de aceeași perioade a anului trecut în pofida pandemiei de COVID-19, potrivit datelor vechiculate de sursa citată. Din acest volum, tranzacțiile cu clădirile de birouri au reprezentat 41 miliarde euro.

În Europa Continentală, cu excepția Marii Britanii și a Irlandei), volumul investițiilor a crescut în prima jumătate a acestui an cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării